AWESOME WEEKEND
VÂRFUL ȘUREANU ȘI LACUL OAȘA | Drumeție și canoe

În acest AWESOME WEEKEND, echipa Equilibrium vă invită să explorați locații de referință în Șureanu, într-un mix de mișcare în natură, alături de Mister James.

Echipamentul individual și de grup pentru activitățile organizate este asigurat de Equilibrium, participantul vine doar cu echipamentul personal. Este atât pentru cei care fac activitățile pentru prima dată, cât și pentru cei care caută peisaje care taie răsuflarea.

Sâmbătă. Drumeție circuit POARTA RAIULUI - IEZERUL ȘURIANUL - VÂRFUL ȘUREANU (2059m) și întoarcerea pe altă potecă - 6 ore. Traseul este unul ușor-mediu pe drumuri forestiere, poteci prin pădure de brazi și goluri alpine cu tufărișuri alpine și boreale, pajiști alpine, tufărișuri cu Pinus Muga, turbării acide cu mușchi. Pentru cei care nu sunt dispuși să facă tot traseul se pot rezuma la vizitarea Iezerului Șurianul - lacul glaciar (1 ora dus-întors) și să urce până în șa pentru o super priveliște (extra 1 oră dus-întors). Cei care vor face întreg circuitul vor fi răsplătiți de peisaje 360 grade, vegetație alpină și priveliștea de sus a lacului glaciar - Iezerul Șureanu, a Porții Raiului, Luncile Prigoanei, Lacului Oașa, Masivului Șureanu, Masivului Cindrel. 

Rezervația Naturală IEZERUL ȘURIANUL este la o altitudine de 1750m, în circul glaciar de pe versantul estic al Vârfului Șureanu, cu o suprafață de 20 ha ce cuprinde lacul și mlaștina. În apele lacului se păstrează 300 de specii diatomee endemice, ce dăinuiesc din timpul glaciațiunii cuaternare și o microfaună alpină tipică. Întregul circ glaciar este acoperit cu un covor aproape continuu de jnepeni, ienuperi și afini.

Duminică. Cu canoea pe lacul OAȘA. Barajul Oașa este un lac de acumulare pe râul Sebeș, la granița județelor Alba și Sibiu, în Munții Șureanu. Situat la altitudinea de 1255 m, cu o suprafață de 441ha și 136 mil. m3 de apă, este cel mai mare dintre lacurile de acumulare amenajate pe cursul râului Sebeș.

Activități:

  • drumeție circuit 
  • Vârful ȘUREANU (2059m)
  • Rezervația Naturală Iezerul ȘURIANUL (1750m);
  • TRANSALPINA ( tronson Sebeș - Lacul Oașa)
  • cazare/camping în POARTA RAIULUI;
  • canoe pe lacul OAȘA (1255m);
  • poveștile și legendele zonei.

 

Când, cum și unde?

VÂRFUL ȘUREANU ȘI LACUL OAȘA | Drumeție și canoe

  • Perioada: Cere-ne o ofertă pentru iunie, iulie, august, septembrie, octombrie
  • Număr zile: 2 zile
  • Dificultate: drumeție ușoară-medie 3-6 ore, cu canoea 3-4 ore
  • Țara: România
  • Unde: Poarta Raiului, Lacul Oașa - Munții Șureanu, Jud Alba
  • Mărime grup: 6 -14 persoane
  • Transport: Autoturism propriu / Transport Equilibrium
  • Cazare: Pensiune / Cort (echipamentul propriu sau Equilibrium)
  • Preț: Cere-ne o ofertă

 

Alte informații

VÂRFUL ȘUREANU ȘI LACUL OAȘA | Drumeție și canoe

Pachetul include:

  • Ghidaj cu specialiști: Mister James
  • Activități: cele descrise anterior;
  • Traineri și instructori: Trainerii și instructorii sunt din echipa Equilibrium din România, au experiență de peste 12 ani pe ape repezi de munte, se dau pe cel puți 18 râuri, în 5 țări, vicecampioni la campionatul național de rafting. Ei vor asisita la buna desfăşurare a activităţilor; 
  • Instructaj: În urma instructajului vei prinde încredere învățând tehnici de navigare pe apă, tehnici de vâslit și cum să acționezi în cele mai întâlnite situații, instructaj pentru scăldat și drumeții. Astfel te vei simți în siguranță și îți va crește gradul de confort.
  • Echipamente specifice pentru tura cu barca pe lac
    - Bărci gonflabile de tip raft model HOBIT și canoe model YUKON, de cea mai înaltă calitate de la RobFin, producătorul bărcilor folosite la campionatele mondiale de rafting. 
    - Echipamente individuale profesionale de calitate care ne protejează de elementele naturii, echipamentul ne ajută să plutim și să ne simțim în siguranțăț: pagaie, vestă de salvare, sac impermeabil și butoi impermeabil pentru aparatura electronică.
  • Echipamente pentru tabăra de corturi:
    În ceea ce priveste echipamentul, acolo sunt cele mai multe bătăi de cap și pe deasupra și costă și nu știi ce să iei, de unde să iei, unde să le depozitezi, să le usuci, să le întreții etc. Într-o tură cu cortul, ai o mulțime de bagaje de luat in plus față de o tură de o zi, iar noi am luat decizia să simplificăm tot acest proces și să nu mai ai bătăi de cap legat de acest subiect. Așa că în turele noastre cu cortul vei avea acces la tot echipamentul individual si colectiv pentru dormit, gătit și trăit: cort, sac de dormit, izolir, frontală, oală, tigaie, cană, farfurie, tacâmuri, cuțit, tocător, față de masă, scaun, masă, arzător, butelie, boxă bluetooth portabila pentru muzică, powerbank ca să-ți încarci telefonul, umbrar, ceaun, grătar, țepușe, ș.a.m.d Așa ca nu-ți rămâne decât să-ți iei bagajul tău personal și de restul avem grijă noi!
  • Foto/video: Vrem să te poți bucura cu adevărat de tura de canoe, așa că nu-ți pierde timpul încercând să faci poze sau să filmezi. Noi ne vom ocupa de asta pentru tine! Enjoy the AWESOME WEEKEND! După tură vei primi un montaj video cu cele mai tari secvențe din tură.

 

Pachetul NU include:

  • Transport: Poți alege să vii cu mașina ta sau cu echipa în limita locurilor disponibile, cu plecare și sosire la Timișoara. Putem prelua participanți și de pe traseu. 
  • Cazare și masa: 
    ▪ Cazare la cort în inima naturii sau pensiune cu self booking în zona turistică Poarta Raiului - Munții Șureanu - Jud. Alba;
    ▪ Masa: micul dejun la cort sau pensiune, prânzul din traistă, cina la pensiune;
  • Echipament necesar: 
    - pentru drumeții: încălțăminte și îmbrăcăminte cu protecție împotriva soarelui, frigului, vântului, umezelii: 
    - rucsăcel pentru drumeții cu accesorii - flacon pentru apă, cremă de protecție solară, ochelari de soare, cremă protecție solară, pelerină, căciulă, șapcă, trusă de prim ajutor, de asemenea poți lua și bețe telescopice pentru drumeții, aparat foto / video, batoane, fructe uscate, alune, alte gustări;
    - îmbrăcăminte și încălțăminte montană:  bocanci / ghete / sandale, 2-3 perechi ciorapi, lenjerie intimă, pantaloni lungi și scurți, trei straturi de îmbrăcăminte - tricouri, bluze de corp, softsheel / fleece / polar, geacă, pelerină
    - pentru alte activități indoor și outdoor:  șlapi, slip, prosop, trusă igienă personală, încălțăminte sport. 

 

Program

VÂRFUL ȘUREANU ȘI LACUL OAȘA | Drumeție și canoe

 

  • Organizatorul își rezerva dreptul de a interveni cu modificări asupra programului in funcție de condițiile meteorologice și hidrologice, de componența grupului și de situații de forța majora.
  • Vremea este bună atât timp cât ești îmbrăcat corespunzător.
  • Atitudinea ta față de vreme o face să fie bună sau mai puțin bună -  vezi "Singin' in the rain" http://bit.ly/2Ulc5zW;
  • Vremea bună este întotdeauna un bonus al excursiilor noastre;
  • Evenimentele Equilibrium nu se amână datorită vremii.

Ziua 1
06:30 - 11:30
Transfer Timișoara - Poarta Raiului (300km | 4-5h) (vor fi persoane care vor dori să plece de vineri, comunicăm și stabilim în funcție de caz)

Întâlnirea cu participanții care vin din alte direcții; 

11:30 - 14:00 Activități introductive; Echipare camping; Prânzul

14:00 - 20:00 Drumeție circuit Vârful ȘUREANU

20:00 -  19:00 Cina, activități camping

Ziua 2
09:00 - 11:00 Mic dejun si dezechipare camping și transfer la lacul OAȘA; 
11:00 - 16:00 
Tură cu canoea pe Lacul OAȘA;
16:00 - 22:00
Cina la restaurant si folowup
Rămas bun celor care pleacă spre alte direcții
Transfer Lacul OAȘA - Timișoara


Nu mai sta pe gânduri! Înscrie-te chiar acum la evenimentul Equilibrum!

Completează formularul de mai jos:

www.equilibrium.com.ro foloseşte COOKIES pentru a putea să îți optimizeze și îmbunătățească experiența pe site. Navigând în continuare, îți exprimi acordul pentru folosirea acestora. Află detalii